Str. George Cosbuc 42-44, Sector 5
Str. Branduselor 2-4, Sector 3
Str. Barbu Vacarescu Nr. 42A, Sector 2
Medic Line

10 lucruri pe care orice pacient cu diabet trebuie să le știe

Diabetul este o boală care poate fi prevenită și ținută sub control prin dietă și exerciții fizice, zilnic.

Impactul diabetului zaharat asupra populației este din ce în ce mai mare, în fiecare an medicii înregistrând tot mai multe cazuri de diabet. Mai jos găsiți câteva sfaturi legate de stilul de viață de care este indicat să țineți cont.

1. Monitorizarea nivelului de glucoză din sânge

Glicemia din sânge este cel mai important indicator de care trebuie să țineți cont pentru a vă putea ține diabetul în limitele normale. Astfel, este foarte important ca un pacient cu diabet să își măsoare în mod regulat nivelurile glicemiei.

2. Exercițiile fizice

Exercițiile fizice sunt cel mai natural și recomandat mod pentru a vă ajuta să mențineți nivelul de zahăr din sânge la o valoare optimă. Glucoza este metabolizată mai bine de organism atunci când faceți exerciții fizice. Mișcările musculare conduc la o absorbție mai mare a zahărului de către celulele musculare și ajută la scăderea nivelului zahărului din sânge.

3. Atenție la carbohidrați!

Este important să aveți un program regulat de mese, să nu săriți peste mese, iar de fiecare dată când consumați carbohidrați, să îi asociați cu proteine.

4. Spuneți “NU” îndulcitorilor artificiali

Îndulcitorii artificiali pot perturba capacitatea organismului de a regla nivelul de zahăr din sânge, provocând modificări metabolice care pot fi un precursor al diabetului zaharat. Recomandarea este să nu mai înlocuiți zahărul cu îndulcitorii artificiali.

5. Mențineți o greutate corporală constantă

Obezitatea este cauza principală a multor boli, inclusiv a diabetului. Dacă sunteți supraponderali și diabetici, ar trebui să vă aduceți greutatea corporală la un nivel recomandat pentru vârstă, activitatea desfășurată și înălțimea dumneavoastră, și să o mențineți printr-un meniu echilibrat și exerciții fizice zilnice.

6. Tineți sub supraveghere nivelul colesterolului!

Diabetul, dacă nu este tratat corect, poate influența nivelul colesterolului din sânge. Pentru siguranța sănătății dumneavoastră, este recomandat ca cel puțin o dată pe an să se verifice, prin analizele recomandate de medic, valorile colesterolului.

7. Adăugați fibre în dieta dumneavoastră

Alimentele bogate în fibre sunt recomandate pentru a fi incluse zilnic în meniul bolnavilor de diabet. De asemenea, o dietă bogată în fibre vă ajută la scăderea posibilității apariției diabetului zaharat tip 2.

8. Control oftalmologic periodic

Nivelul ridicat de zahăr din sânge poate avea un impact și asupra vederii dumneavoastră. Astfel, cu trecerea timpului, poate fi afectată vederea, iar controlul de rutină la oftalmolog este obligatoriu.

9. Verificați-vă picioarele

La fel ca și în cazul controlului oftalmologic, anual trebuie efectuată o verificare a picioarelor, pentru a vă asigura că acestea nu au fost afectate de diabet.

10. Aveți grijă de rinichi

Dacă aveți diabet zaharat, cu trecerea timpului acesta vă va afecta și rinichii. Un control de specialitate, de 2 ori pe an, ar trebui efectuat de fiecare diabetic.

 Sfaturile de mai sus sunt recomandate bolnavilor de diabet, cu mențiunea că acestea trebuie să întregească tratamentul recomandat de către medicul curant.

Pentru un consult de specialitate, apelați cu încredere la unul dintre medicii noștri experimentați.

Acum vă puteți programa și online aici.

Prin serviciul TeleMedicLine puteți apela la consultațiile de la distanță, fără a fi nevoie să vă deplasați la cabinetul medicului.

Dr. Florea Lavinia Luminița

Medic Specialist Diabet zaharat, Nutriție și Boli metabolice

Nutriționist acreditat internațional SCOPE - World Obesity Federation

 

Data: 29.12.2020
Taguri: diabet, diabet zaharat, dieta diabet, sfaturi diabet, medic diabet, medic specialist, medic line, clinica medicala privata, medic line prosper, medic line vitan, boli metabolice, nutritie si diabet
Dr. Florea Lavinia Luminita Medic Specialist, Diabet zaharat, Nutritie si Boli metabolice
Dr. Florea Lavinia Luminita
Medic Specialist
Barbu Vacarescu Direcții
Str. Barbu Vacarescu Nr. 42A, Sector 2, Bucuresti.
Telefon: 021 325 33 33
George Cosbuc Direcții
Bd. George Cosbuc Nr. 42-44, Sector 5, Bucuresti.
Telefon: 0769 077 700

Avem întotdeauna grijă de sănătatea ta.

Misiunea noastră este de a îmbunătăți calitatea vieții fiecărui pacient care alege să apeleze la serviciile noastre medicale. Oferim acces la tehnologii de cea mai bună calitate și punem la dispoziție tot suportul medicilor devotați și competenți.
Medic Line Barbu Vacarescu
Str. Barbu Vacarescu Nr. 42A, Sector 2, Bucuresti.
Medic Line Busteni
Bd. Libertatii Nr. 192, Busteni, Prahova
Medic Line Vitan
Str. Branduselor Nr. 2-4, Etaj 1, Sector 3, Bucuresti
Medic Line George Cosbuc
Bd. George Cosbuc Nr. 42-44, Sector 5, Bucuresti.
Abonează-te acum la newsletter-ul nostru.
© Toate drepturile rezervate