Str. George Cosbuc 42-44, Sector 5
Str. Branduselor 2-4, Sector 3
Str. Barbu Vacarescu Nr. 42A, Sector 2
Medic Line

Nutriția oncologică

Pentru pacienții diagnosticați cu cancer, nutriția joacă un rol esențial sub mai multe aspecte:

  • este dovedită relația de tip cauză-efect între o alimentație nesănătoasă (ca și prezență simultană a bolilor metabolice: obezitate, dislipidemie, boala cardiovasculară, neurovasculară, diabet) cu apariția anumitor tipuri de cancer: cancer de colon, cancer esofagian, cancer pancreatic, cancerul la sân.
  • o alimentație sănătoasă, echilibrată și prevenirea apariției malnutriției sunt recomandate pe perioada tratamentului bolii oncologice (chimioterapie, radioterapie, terapie chirurgicală), dar și ca metodă de prevenție în apariția bolii oncologice propriu-zise sau a recăderilor de boală sau metastazelor.

Malnutriția este frecvent întâlnită la pacienții cu cancer, fiind deja prezentă în momentul diagnosticării bolii în marea majoritate a cazurilor de cancer („slăbirea neintenționată a pacientului” este un semn de suspiciune a bolii canceroase pentru pacient și de cele mai multe ori printre primele semne de boală oncologică).

Starea de malnutriție prezintă un impact semnificativ asupra calității vieții pacientului, asupra comportamentului său în general, asupra ratei și severității complicațiilor bolii oncologice, a toleranței tratamentului oncologic ales, dar și asupra prognosticului individual al bolii și al mortalității pacientului.  Malnutriția în sine se asociază cu un prognostic negativ al bolii, cu creșterea morbidității și a mortalității oncologice.

Cauzele malnutriției în cancer sunt:

  • reducerea aportului caloric prin scăderea apetitului și a porțiilor de mâncare (apetit selectiv, grețuri, vărsături);
  • scăderea activității fizice zilnice și activarea sistemului inflamator specific bolii.

Planul de terapie nutrițională în cancer cuprinde recomandări nutriționale specific adaptate fiecărui caz în parte (dieta personalizată pe calorii și nutrienți), introducerea de suplimente nutritive orale atunci când alimentația normală nu mai poate acoperi necesarul energetic zilnic sau o nutriție enterală sau parenterală suportivă pentru fazele mai avansate de boală.

 

Dr. Florea Lavinia Luminița

Medic specialist Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice

Nutriționist acreditat internațional SCOPE- World Obesity Federation

Data: 28.12.2020
Taguri: nutritia oncologica, nutritia in cancer, malnutritia, cauze malnutritie, medic line, dr. Florea Luminita, medic nutritionist, medic diabetolog, boli metabolice, clinica privara bucuresti
Dr. Florea Lavinia Luminita Medic Specialist, Diabet zaharat, Nutritie si Boli metabolice
Dr. Florea Lavinia Luminita
Medic Specialist
Barbu Vacarescu Direcții
Str. Barbu Vacarescu Nr. 42A, Sector 2, Bucuresti.
Telefon: 021 325 33 33
George Cosbuc Direcții
Bd. George Cosbuc Nr. 42-44, Sector 5, Bucuresti.
Telefon: 0769 077 700

Avem întotdeauna grijă de sănătatea ta.

Misiunea noastră este de a îmbunătăți calitatea vieții fiecărui pacient care alege să apeleze la serviciile noastre medicale. Oferim acces la tehnologii de cea mai bună calitate și punem la dispoziție tot suportul medicilor devotați și competenți.
Medic Line Barbu Vacarescu
Str. Barbu Vacarescu Nr. 42A, Sector 2, Bucuresti.
Medic Line Busteni
Bd. Libertatii Nr. 192, Busteni, Prahova
Medic Line Vitan
Str. Branduselor Nr. 2-4, Etaj 1, Sector 3, Bucuresti
Medic Line George Cosbuc
Bd. George Cosbuc Nr. 42-44, Sector 5, Bucuresti.
Abonează-te acum la newsletter-ul nostru.
© Toate drepturile rezervate